Tudor Arghezi - Flori de mucigai - Comentariu

Prezentare generala

Poezia FLORI DE MUCIGAI a aparut in volumul cu acelasi nume publicat in 1931.
Titlul volumului şi al poemului aminteşte de volumul lui Baudelaire, "Florile răului".Prin asocierea oximoronică a doi termeni antonimi (florile sugerând prospeţimea, frumuseţea, graţia, iar celălalt termen, provenind din latura abstractă a existenţei negative), autorul francez evidenţia faptul că omul este prizonier într-un univers dominat de forţele Răului
Volumul de povestiri intitulat sugestiv "Poarta neagră" din 1930 ilustrează tragica, experienţă de viaţă a lui Tudor Arghezi care petrece o scurtă perioadă de detenţie în închisoarea de la Văcăreşti, în perioada 1918-1919, din motive politice. Volumul de poezii Flori de mucegai , apărut în 1931 reeditează aceeaşi experienţă de viaţă în variantă lirică, în care lumea interlopa a hoţilor, delincvenţilor este privită cu înţelegere şi omenie de poet. Titlurile poeziilor care compun acest volum sunt deosebit de sugestive ("Galere", "Ion Ion", "Tinca", "Ucigă-I toaca", "Fătălăul", "Morţii" etc.) pentru lumea aceasta periferică, faţă de care Arghezi are compasiune, considerând că "Pretutindeni şi în toate este poezie, ca şi cum omul şi-ar purta capul cuprins într-o aureolă de icoană. Toate lucrurile naturii şi ale omului şi toate vietăţile poartă ţandăra lor de aureolă, pe dinafară sau pe dinăuntru".

Poezia " Flori de mucegai " se află în deschiderea volumului omonim şi constituie arta poetică a lui Arghezi, concepţia lui despre efortul artistului şi implicaţiile acestuia în actul creaţiei, constituind aşadar - poezia programatică a acestui volum, aşa cum " Testament " este arta poetică din volumul " Cuvinte potrivite ".
Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate.
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an.
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum.
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu a mai crescut -
Sau nu o mai am cunoscut.
Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă.
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.

Tema poeziei exprimă efortul creator al artistului pentru un produs spiritual şi consecinţele pe care le are acesta asupra stărilor interioare ale eului poetic, chinuit de frământări şi de tulburări interioare. Versurile nu mai sunt produsul unei revelaţii, al harului divin, ci al unei nelinişti artistice şi al setei creatoare.
Semnificaţia titlului

Titlul poeziei Flori de mucigai este un oximoron, în care florile sugerează frumuseţea, puritatea, lumina, iar mucigaiul semnifică urâtul, răul, descompunerea şi întunericul. Oximoronul creează o imagine contradictorie a lumii, în care valorile umane sunt degradate, alterate, lumea închisorilor, în care viaţa oamenilor este supusă reprimărilor, restricţiilor rigide. Titlul este, în acelaşi timp, reprezentativ pentru inovaţia limbajului arghezian numită estetica urâtului, o modalitate artistică întâlnită în lirica europeană la Baudelairc, care scrisese "Florile răului". Asocierea celor două categorii estetice contradictorii, frumosul reprezentat de floare şi urâtul sugerat de mucigai - oferă titlului o expresivitate şocantă şi fascinanta totodată prin efectele estetice. Urâtul are rolul de a evidenţia imperfecţiunile vieţii, senzaţiile de aversiune şi oroare care capătă valori noi, ele făcând parte din existenţa umană.

Structura poeziei
Poezia " Flori de mucegai " este structurată în două secvenţe lirice inegale, prima ilustrând crezul artistic arghezian, iar cealaltă neputinţa artistului de a crea în condiţii de claustrare.
Prima secvenţă sugerează dorinţa devoratoare a artistului de a se exprima în versuri; fiind dominat de setea de comunicare cu lumea. Poetul, într-o solitudine impusă şi lipsindu-i uneltele scrisului, încearcă să zgârie "cu unghia pe tencuială / Pe un parete de firidă goală, / Pe întuneric" versurile născute din nevoia comunicării. Condiţiile vitrege de viaţă îi seacă forţa creatoare, "Cu puterile neajutate / Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul / Care au lucrat împrejurul / Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan. Enumerarea prin negaţie a elementelor fabuloase ale evangheliştiloi", "taurul", "leul", "vulturul", creează o imagine de mare forţă sugestivă privind starea de deprimare a poetului nefericit în absenţa creaţiei, în raport direct cu scrierile religioase a caror esenţă este Absolutul. Versurile sunt săpate in sufletul poetului sunt "stihuri fara an" ce nu pot fi exprimate în viaţa reală, dar sunt profund simţite de sensibilitatea artistului: "Stihuri de groapă / De sete de apă / Şi de foame de scrum". Harul poetic, "unghia îngerească", este tocit de efort, nu-i mai permite poetului revelaţia, deoarece ea "nu a mai crescut" sau, altfel spus, artistul nu se mai poate regăsi în sine, nu se mai percepe ca pe un creator de valori spirituale: "Sau nu o mai am cunoscut".
Ultima secvenţă amplifică deznădejdea lui Arghezi, care este simbolizată de atmosfera sumbră, e "întuneric", iar ploaia se aude "departe afară", ceea ce provoacă poetului o durere simţită profund, "ca o ghiara". din cauza neputinţei totale de a se exprima. Nevoia de comunicare a poetului cu lumea, setea de a-şi dezvălui trăirile îl silesc să scrie "cu unghiile de la mâna stângă". O simbolistică străveche asociază mâna stângă cu forţele demonice, în opoziţie totală cu puterea divină a creaţiei, închisoarea este pentru Arghezi un fel de bolgie a Infernului lui Dante. însă, în acest cadru al ororilor, frumosul nu este absent. Răul, urâtul sunt numai conjuncturi ale destinului, cărora omul le opune aspiraţia spre frumos, care poate fi regăsit în sine, în vis sau în speranţa împlinirii.

Limbajul artistic
In "Flori de mucigai' predomină modalităţile stilistice ale esteticii urâtului, pe de o parte ca inovaţie lingvistică, pe de altă parte ca substanţă a ideilor exprimate.
Limbajul este caracterizat prin folosirea cuvintelor care şochează prin expresivitatea fascinanta, cuvinte "urâte", al căror sens capătă noi valori. De pildă, cuvântul "mucigai" este un regionalism cu aspect arhaic, dar are aici sensul profund al degradării morale, al descompunerii spirituale, eu trimitere sugestivă către om. deoarece el însoţeşte cuvântul "flori", care poate semnifica viata..lumea. Arghezi utilizează cuvinte din limbajul popular ori arhaisme, ca "firidă", "stihuri", din vocabularul religios, cum sunt numele celor trei evanghelist (Luca, Marcu. loan) pentru a sugera atemporalitatea stărilor sufleteşti de tristeţe, dezamăgire şi deprimare ale poetului.
Oximoronul "flori de mucigai" transmite ideea complexă a imperfecţiunilor vieţii, a condiţiilor vitrege la care este supusă fiinţa umană, fapt care îi provoacă poetului aversiune, repulsie. Metaforele argheziene potenţează starea de disperare a omului claustrat, a artistului care nu poate crea liber, fiind constrâns să-şi reprime setea de comunicare. Neputinţa creatoare a artistului este sugestiv relevată de metafora "cu puterile neajutate". deşi poetul avea resurse spirituale profunde. Lumea închisorii poarta în ea stigmatele răului care acţionează negativ asupra naturii angelice a fiinţei umane, toceşte "unghia îngerească ', împiedicând-o astfel să se exprime.
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one