Mircea Eliade - Maitrey - Comentariu

In studiul intitulat "Fragmentarium", Mircea Eliade defineşte literatura autenticităţii ca pe o marc creaţie epică ce "reflectează în bună parte şi mijloacele de cunoaştere ale epocii, sensul vieţii şi valoarea omului, cunoaşterile ştiinţifice şi filozofice".
Romanul "Maitreyi", apărut în 1933, ilustrează epicul pur, în spiritul lui Andrc Gide. care creează eroul lucid, dominat de dorinţa cunoaşterii de sine, care-şi ordonează epic experienţele trăite ("Mircea Eliade este cea mai integrală şi servilă întrupare a gideismuiui în literatura noastră" George Calinescu).
"Maitreyi" este un roman exotic şi un roman al autenticităţii, în cure se îmbina mai multe specii literare: jurnalul, eseul, reportajul şi naraţiunea la persoana I. Geneza romanului
în 1928. Mircea Eliade trimite o cerere de bursă pentru studii de filozofie orientala în India, primeşte o invitaţie de a studia cu ilustrul filozof Dasgupta şi pleacă la Universitatea din Calcutta, unde învaţă sanscrita şi studiază filozofia hindusă, locuind o vreme în casa profesorului, unde o cunoaşte pe fiica acestuia, Maitreyi. Mircea Hliade consemnează într-un jurnal faptele. întâmplările, experienţa trăită în India şi acesta sta la baza viitoarei creaţii epice, "Maitreyi", în care autorul esenţializeaza mitul iubirii şi motivul cuplului.

 

Fascinat, tânărul scrie în jurnal: "Prima discuţie cu Maitreyi. De remarcat primitivismul gândirii ei. Un copil care a cetit prea multe. Astăzi, pe terasă, o întâmplare penibilă cu povestitul. Sunt incapabil să spun poveşti; probabil, jena mea de tot ceea ce e inocent şi naiv. Revelaţia a fost Chabu, un suflet panteist. Nu face deosebirea dintre sentimentele ei şi ale obiectelor; de pildă, dă turte unui pom, pentru că ea mănâncă turte, deşi ştie că pomul nu poate mânca. Foarte interesant."
Inginerul îi povesteşte lui Allan două întâmplări care să. scuze purtarea retinuta şi distantă a Maitreyiei faţă de el. Fiind la ceai la legaţia italiană, consulul a vrut să o ajute pe Maitreyi să traverseze o curte interioară şi, deoarece ploua şi nu aveau decât o singură umbrelă, a luat-o de braţ, dar fata s-a speriat în aşa hal, încât a luat-o la fugă prin ploaie, a sărit în maşina şi nu s-a oprit din plâns până acasă. Altă dată, fiind invitaţi de o familie europeană Ia operă, un tânăr elegant încercase s-o ia de mână pe Maitreyi, ea a ripostat cu voce tare "Am să te bat cu papucul peste gură", s-a stârnit panică, iar ca a întrebat candid: "Am făcut vreo greşeală de gramatică?" Cele aflate îl fac pe Allan să se întrebe "dacă fata aceasta ascunde inocenţă ori un perfect rafinament". O altă latură a fetei este relevală de tatăl sau care, cu mândrie, îi spune lui Allan că Maitreyi scrie "poeme filozofice, care îi plac foarte mult lui Tagore", spre dezamăgirea Iui Allan care consideră că ea nu are nici un fel de experienţă de viaţă, deci poemele ei nu pot fi altceva decât manifestări infantile de răsfăţ. Ca oaspete în casa lor, Maitreyi îl socoteşte "trimis de Dumnezeu", iar când Allan îi cere iertare, din politeţe, ca se întristează, deoarece nu înţelege cum "poate să ceară iertare un bărbat unei fete?", mirându-se mai ales de explicaţiile tânărului că nu arc importanţă dacă unul este alb, iar altul negru, dacă greşeşti ceri iertare celuilalt, indiferent de culoarea pielii.
în primele luni, Allan nu avea nici un fel de sentimente pentru Maitreyi: "Aş vrea să mărturisesc de la început şi răspicat că niciodată nu m-am gândit la dragoste în cele dintâi luni petrecute în tovărăşia Maitreyiei.

Mă ispitea mai mult faptul ei, ceea ce era sigilat şi fascinant în viaţa ei", era tulburat numai de straniul din ochii şi râsul fetei. într-o zi, Maitreyi se oferi să-i dea lecţii de bengaleză, care aveau loc în odaia lui, deoarece Sen făcea "eforturi vizibile ca să mă împrietenească cu Maitreyi şi toleranţa excesivă adoamnei Sen mă stingherea", Allan înlrebându-se dacă nu cumva ei voiau să-1 căsătorească cu fata lor, deşi era imposibil, pentru că "ei toţi şi-ar fi pierdut casta şi numele dacă ar fi îngăduit o asemenea nuntă". El o învăţa pe ea franţuzeşte şi lecţiile destind relaţiile dintre ei, acum Allan o vedea "mai feminina, mai a mea". Ea scria mereu numele gurului ei. Robi Thakkur, şi acest lucru îl irita pe Allan, pentru că i se părea anormală "pasiunea ei pentru un bărbat de şaptezeci de ani" având senzaţia că îşi bate joc de el şi nu ar fi suportat acest lucru de la "o fată de şaisprezece ani, pentru care nu simţeam nici un fel de dragoste, ci numai delicii intelectuale". Notele de jurnal din această perioadă sunt pline de incertitudini şi de autoanalize asupra sentimentelor, totul i se părea un joc, pe care eroul îl urmărea "cu multă luciditate".
Maitreyi i se pare ciudată, "nu izbuteam să înţeleg ce taină ascunde fecioara aceasta", întrucât ea are o vasta şi profundă cultură, atât în domeniul literaturii, cât şi al civilizaţiei indiene, subiectele expunerilor şî conferinţelor pe care lata le ţine în faţa unui auditoriu de intelectuali despre "esenţa frumosului", stârnind un adevărat interes. Allan este invitat în camera fetei şi este surprins de austeritatea în care locuieşte, deoarece camera avea numai un pat, un scaun şi două perne şi află cu stupoare că în pat doarme Chabu, iar Mailreyi doarme pe jos, pe o rogojină.

 

De aici, romanul prezintă, după povestea de iubire extatică, nefericirea profundă şi bulversantă a celor doi îndrăgostiţi. Allan se retrage în Himalaya pentru a se vindeca într-o singurătate deplină. Din octombrie până în februarie aude şi simte sufletul Maitreyiei, iar ea suportă pedepse tiranice din partea familiei, pentru că încălcase legile tradiţiei. în numele iubirii, Maitreyi luptă cu toate mijloacele, sfârşind prin a se dărui unui vânzător de fructe, apoi "a plecat la Midnapur, să nască, chipurile în taină, dar toată lumea a aflat". Ea speră că va fi izgonită de acasă şi va putea astfel să-l urmeze pe Allan. Dar Sen nu vrea cu nici un chip s-o alunge, deşi ea ţipă întruna: "De ce nu mă daţi la câini? De ce nu mă aruncaţi în stradă?".
O nouă scrisoare a lui Narendra Sen pecetluieşte definitiv incompatibilitatea celor două lumi, a celor două civilizaţii şi religii, imposibilitatea căsătoriei între un alb european şi o bengaleză, în numele iubirii sublime. Scrisoarea este redactată în termeni ofensatori, "văd că procedezi ca un .şarpe din iarbă, căruia, dacă nu-i striveşti capul când trebuie, se întoarce şi muşca".
Allan are o relaţie cu Jenia Isaac, o evreică finlandeză şi se simte dezgustat de această aventura, apoi încearcă o relaţie cu o tânără nemţoaica, Geurtie, la care se mutase "pentru că nu mai aveam ce mânca".
Plecarea clin India constituie pentru el o izbăvire; având un sentiment al vinovăţiei pe care-l exprimă în cuvintele aşezate ca moto: "Iţi mai aminteşti de mine, Maitreyi şi dacă da, ai putea să mă ierţi?". Romanul se încheie cu un sentiment de nostalgie simţit în profunzime de Allan: "Aş vrea să văd ochii Maitreyiei".
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one