Ion Barbu - Riga Crypto si lapona Enigel - Comentariu

Riga Crypto şi lapona Enigel este subintitu­lată „Baladă", însă răstoarnă conceptul tradiţional, realizându-se în viziune modernă, ca un amplu poem de cunoaştere şi poem alegoric.

Poemul pare un cântec bătrânesc de nuntă, dar este o poveste de iubire din lumea vegetală (asemenea altui poem al etapei, După melci), o baladă fantas­tică, în care întâlnirea are loc în plan oniric (ca în Luceafărul). Structura narativă implică interferenţa genurilor. Scenariul epic este dublat de caracterul dra­matic şi de lirismul de măşti, personajele având sem­nificaţie simbolică.

„Luceafăr întors", poemul prezintă drama cu­noaşterii şi incompatibilitatea dintre două lumi/ regnuri.

Titlul baladei trimite cu gândul la marile poveşti de dragoste din literatura universală, Romeo şi Julieta, Tristan şi Isolda. însă la Ion Barbu, membrii cuplu­lui sunt antagonici (fac parte din regnuri diferite), per­sonaje romantice cu calităţi excepţionale, dar negative, în raport cu norma comună (Crypto e „sterp? şi „nărăvaş/ Că nu voia să înflorească", iar Enigel e „prea-cuminte").

La nivel formal, poezia este alcătuită din două părţi, fiecare dintre ele prezentând câte o nuntă: una consumată, împlinită, cadru al celeilalte nunţi, poves­tită, iniţiatică, modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu măsălariţa. Formula compoziţională este aceea a povestirii în ramă, a poveştii în poveste (nuntă în nuntă).

Prologul conturează în puţine imagini atmosfera de la „spartul nunţii trăite. Primele patru strofe con­stituie rama viitoarei poveşti şi reprezintă dialogul menestrelului cu „nuntaşul fruntaş". Menestrelul (un trubadur medieval, un bard, caracteristic spaţiului romantic apusean) e îmbiat să cânte despre nunta ratată dintre doi parteneri inegali, reprezentanţi a două regnuri distincte, „Enigel şi riga Crypto". Nuntaşul îl roagă să zică „încetineV „un cântec larg", pe care 1-a zis „cu foc" acum o vară. Repetarea sugerează un ritual al zicerii unei poveşti exemplare, dar cu modificarea to­nalităţii. Portretul menestrelului - poet este fixat prin trei epitete: „trist, „mai aburit ca vinul vechi, „mult îndărătnic", iar invocaţia este repetată de trei ori, ceea ce determină ruperea lui de lumea cotidiană, intrarea în starea de graţie necesară zicerii acelui „cântec larg".

Partea a doua, nunta povestită, este realizată din mai multe tablouri poetice: portretul şi împărăţia rigăi Crypto (strofele 5-7), portretul, locurile natale şi oprirea din drum a laponei Enigel (strofele 8, 9), întâlnirea dintre cei doi (strofa 10), cele trei chemări ale rigăi şi primele două refuzuri ale laponei (strofele 11-15), răspunsul laponei şi refuzul categoric cu rele­varea relaţiei dintre simbolul solar şi propria condiţie (strofele 16-20), încheierea întâlnirii (strofele 21, 22), pedepsirea rigăi în finalul baladei (strofele 23-27). Modurile de expunere sunt, în ordine: descrierea, di­alogul şi naraţiunea.

In debutul părţii a doua (expoziţiunea), sunt realizate prin antiteză portretele membrilor cuplului, deosebirea dintre ei fiind elementul care va genera intriga. Numele Crypto, cel tăinuit, „inimă ascunsă", sugerează apartenenţa la familia ciupercilor (cripto-game) şi postura de rege (rigă) al făpturilor inferioare, din regnul vegetal. Numele Enigel are sonoritate nor­dică şi susţine originea ei, de la pol şi trimite probabil la semnificaţia din limba suedeză „înger" (din latines­cul „angelus"); lapona îşi conduce turmele de reni spre sud, stăpână a regnului animal; ea reprezintă ipostaza umană, cea mai evoluată a regnului (omul -„fiară bătrână"). Riga Crypto, „inimă ascunsă", este craiul bureţilor, căruia dragostea pentru Enigel, „laponă mică, liniştită", îi este fatală. Singura lor asemănare este statutul superior în interiorul propriei lumi.

Spaţiul definitoriu al existenţei, pentru Crypto, este umezeala perpetuă: „în pat de râu şi humă unsă", spaţiu impur al amestecului elementelor primordiale, apa şi pământul. în timp ce lapona vine „din ţări de gheaţă urgisită", spaţiu rece, ceea ce explică aspiraţia ei spre soare şi lumină, dar şi mişcarea de trans­humantă care ocazionează popasul în ţinutul rigăi: „în noul an, să-şi ducă renii/ Prin aer ud, tot mai la sud, / Ea poposi pe muşchiul crud/ La Crypto, mirele poienii. El este bârfit şi ocărăt de supuşi, pentru că e „sterp", „nărăvaş" şi „nu voia să înflorească", în timp ce ea îşi recunoaşte statutul de fiinţă solară: „Că dacă-n iarnă sunt făcută/ Şi ursul alb mi-e vărul drept,/ Din umbYa deasă desfăcută,/ Mă-nchin la soarele-nţelepf.

Membrii cuplului nu-şi pot neutraliza diferenţele în planul real; comunicarea se realizează în plan oniric. Riga este cel care rosteşte descântecul de trei ori. Povestea propriu-zisă se dovedeşte a fi fantastică, ea desfăşurându-se în visul fetei, ca în Luceafărul, dar rolurile sunt inversate.

în prima chemare-descântec, cu rezonanţe de incantaţie magică, Crypto îşi îmbie aleasa cu „dulceaţă şi cu „frag?, elemente ale existenţei sale vegetative, dar care aici capătă conotaţii erotice. Darul lui este refuzat categoric de Enigel: „Eu mă duc să culeg/ Fragii fragezi mai la vale". Refuzul laponei îl pune într-o situaţie dilematică, dar opţiunea lui e fermă şi merge până la sacrificiul de sine, în a doua chemare: „Enigel, Enigel/ Scade noaptea, ies lumine,/ Dacă pleci să culegi,/ începi, rogu-te, cu mine". Depăşirea situaţiei dilematice rămâne apanajul laponei, ce refuză nuntirea dorită de Crypto „în somn fraged şi răcoare", opunându-i argu­mentele modelului ei existenţial.

Primul refuz sugerează tentaţia solară, prin in­dicele spaţial „mai la vale", adică spre sud. Al doilea refuz este susţinut de enumerarea atributelor lui Crypto: „blând, „plăpând, necopt. Opoziţia „copt-„necopt, re­luată în al treilea refuz prin antiteza soare-umbră, pune în evidenţă relaţia individuală a fiecăruia cu universul, incompatibilitatea peste care nici unul dintre ei nu poate trece fără să se piardă pe sine. Imaginii de fragilitate a lui Crypto, lapona îi opune as­piraţia ei spre absolut („Mă-nchin la soarele-nţelept), cu toate că tentaţia iubirii este copleşitoare: „Rigă Crypto, rigă Crypto,/ Ca o lamă de blestem/ Vorba-n inimă-ai înfipt-o!/ Eu de umbră mult mă tem". Soarele este simbolul existenţei spirituale, pe care riga o refuză în favoarea existenţei instinctuale, sterile, vegetative.

Pentru a-şi continua drumul către soare şi cunoaştere, lapona refuză descântecul rigăi, ce se în­toarce în mod brutal asupra celui care 1-a rostit şi-1 distruge. Făptura firavă e distrusă de propriul vis, cade victimă neputinţei şi îndrăznelii de a-şi depăşi limitele, de a încerca să intre într-o lume care îi este inaccesibilă. Atributele luminii despre care vorbeşte Enigel au efect distrugător asupra lui Crypto. Oglindi­rea ritualică produce degradarea: „De zece ori, fără sfială,/ Se oglindi în pielea-i chială". Finalul este trist. Riga Crypto se transformă într-o ciupearcă otrăvitoare, obligat să nuntească cu ipostaze degradate ale pro­priului regn: „Cu Laurul-Balaurul/ Să toame-n lume aurul,/ Să-l toace, gol la drum să iasă,/ Cu măsălariţa

ori. Povestea propriu-zisă se dovedeşte a fi fantastică, ea desfăşurându-se în visul fetei, ca în Luceafărul, dar rolurile sunt inversate.

în prima chemare-descântec, cu rezonanţe de incantaţie magică, Crypto îşi îmbie aleasa cu „dulceaţă şi cu „frag?, elemente ale existenţei sale vegetative, dar care aici capătă conotaţii erotice. Darul lui este refuzat categoric de Enigel: „Eu mă duc să culeg/ Fragii fragezi mai la vale". Refuzul laponei îl pune într-o situaţie dilematică, dar opţiunea lui e fermă şi merge până la sacrificiul de sine, în a doua chemare: „Enigel, Enigel/ Scade noaptea, ies lumine,/ Dacă pleci să culegi,/ începi, rogu-te, cu mine". Depăşirea situaţiei dilematice rămâne apanajul laponei, ce refuză nuntirea dorită de Crypto „în somn fraged şi răcoare", opunându-i argu­mentele modelului ei existenţial.

Primul refuz sugerează tentaţia solară, prin in­dicele spaţial „mai la vale", adică spre sud. Al doilea refuz este susţinut de enumerarea atributelor lui Crypto: „blând, „plăpând, necopt. Opoziţia „copt-„necopt, re­luată în al treilea refuz prin antiteza soare-umbră, pune în evidenţă relaţia individuală a fiecăruia cu universul, incompatibilitatea peste care nici unul dintre ei nu poate trece fără să se piardă pe sine. Imaginii de fragilitate a lui Crypto, lapona îi opune as­piraţia ei spre absolut („Mă-nchin la soarele-nţelept), cu toate că tentaţia iubirii este copleşitoare: „Rigă Crypto, rigă Crypto,/ Ca o lamă de blestem/ Vorba-n inimă-ai înfipt-o!/ Eu de umbră mult mă tem". Soarele este simbolul existenţei spirituale, pe care riga o refuză în favoarea existenţei instinctuale, sterile, vegetative.

Pentru a-şi continua drumul către soare şi cunoaştere, lapona refuză descântecul rigăi, ce se în­toarce în mod brutal asupra celui care 1-a rostit şi-1 distruge. Făptura firavă e distrusă de propriul vis, cade victimă neputinţei şi îndrăznelii de a-şi depăşi limitele, de a încerca să intre într-o lume care îi este inaccesibilă. Atributele luminii despre care vorbeşte Enigel au efect distrugător asupra lui Crypto. Oglindi­rea ritualică produce degradarea: „De zece ori, fără sfială,/ Se oglindi în pielea-i chială". Finalul este trist. Riga Crypto se transformă într-o ciupearcă otrăvitoare, obligat să nuntească cu ipostaze degradate ale pro­priului regn: „Cu Laurul-Balaurul/ Să toame-n lume aurul,/ Să-l toace, gol la drum să iasă,/ Cu măsălariţa-mireasă,/ Să-i ţie de împărăteasă". încercarea fiinţei inferioare de a-şi depăşi limitele este pedepsită cu nebunia.

Trei mituri fundamentale de origine greacă sunt valorificate în opera poetului: al soarelui (absolutul), al nunţii şi al oglinzii. Drumul spre sud al laponei are semnificaţia unui drum iniţiatic, iar popasul în ţinutul rigăi este o probă, trecută prin respingerea nunţii pe o treaptă inferioară. în Ritmuri pentru nunţile necesare, este înfăţişată înaintarea sufletului prin trei etape cosmice, trepte ale iniţierii, până la desăvârşirea spirituală, nuntirea în „cămara Soarelui/ Mareluf. Itinerarul trece prin cercul Venerii (iubirea ca „energie degradată" reduce omul la ipostaza de fiinţă instinctivă), apoi sufletul trebuie să mai urce o treaptă, cercul lui Mercur, mai pur, al intelectului, al cercetării. Dincolo de înflăcărările impure ale dragostei şi de atmosfera mai curată a inteligenţei, iniţierea completă are loc prin adevărata „nuntă" a trupului şi spiritului cu însuşi focarul vieţii, Soarele (cunoaşterea absolută). Aspiraţia solară a laponei sugerează faptul că aceasta se află pe treapta lui Mercur, iar chemările personajului alegoric, riga Crypto, sunt ale cercului Venerii. Frigul ţinutului polar, perfecţiunea geome­trică a apei cristalizate configurează treapta raţiunii pure, în timp ce impuritatea din cercul Venerii e sugerată de spaţiul în care se amestecă elementele primordiale: „humă unsă", „aer ud".

„Roata reprezintă refracţia soarelui în fântâna sufletului, crescând pe măsură ce căldura dată este mai mare. Trăirea sufletească va fi cu atât mai completă, cu cât această «roată se măreşte». «La umbră nu cresc afectele», ci doar «carnea», simbolizând aici materia vegetativă, necolindată de fiorii emoţiei umane"3. Impactul dintre raţiune (Enigel) şi instinct (Crypto), configurat prin cele două simboluri - „fiară bătrână" şi „făptură mai firavă", se soldează cu victoria raţiunii asupra instinctului. Primul conotează sensurile raţiunii ale cărui atribute sunt „soarele-nţelepf şi „sufletul fântână"; lapona Enigel întruchipează gândul eliberat prin aspiraţia spre lumină şi cunoaştere de ispitele instinctuale simbolizate de somn şi umbră.
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one