George Bacovia - Decor - Comentariu

Poezia "Decor" de George Bacovia apare în revista "Făclia", la l ianuarie 1916, însoţită de o prezentare a autorului, făcută de Alexandru Macedonski: "Bacovia este pseudonimul unui tânăr din Bacău, Vasiliu, admirabil poet, dar a cărui modestie 1-a ţinut în umbră cu tot nemărginitul lui talent. (...) Marea sa originalitate m-a lăsat înmărmurit de uimire." Poezia "Decor" este inclusă, în acelaşi an, în volumul de debut, "Plumb".

Poeziile volumului "Plumb" se înscriu în simbolismul tradiţional prin folosirea simbolurilor binecunoscute, cum ar fi statuile albe, parcul părăsit şi pustiu, fanfare funerare, "iubita cântă la clavir", a culorilor sugestive pentru stările sufleteşti ale poetului.

Ceea ce îl individualizează pe Bacovia între toţi simboliştii români este nota dominantă a obsesiilor, psihozelor şi stărilor nevrotice de un autentic impresionant, atmosfera apăsătoare percepută până în străfundurile sufletului, ceea ce îl face să se simtă un poet "blestemai".

Copacii albi. copacii negri Stau goi în parcul solitar Decor de doliu funerar... Copacii albi, copacii negri, negre...
în pare regretele plâng iar...
Cu pene albe, pene negre O pasăre cu glas amar Străbate parcul secular... Cu pene albe, pene
în parc fantomele apar.
Şi frunze albe, frunze negre; Copacii albi, copacii negri;
Şi pene albe, pene negre, :
Decor de doliu, funerar...
în parc ninsoarea cade rar...

Tema poeziei ilustrează o lume sfâşietor de tristă, în care sentimentul însingurării poetului este exprimat prin cuvinte-simbol şi mijloace cromatice, iar starea de disperare este creată printr-o imagine de pustietate a lumii reale, în care nu mai există viaţă. Altfel spus, tema poeziei este moartea şi inexistenţa ca sugestii ale neputinţei de comunicare a eului poetic cu lumea.

Ideea poeziei exprima toată gama de stări interioare ale poetului, disperare, spleen, angoasă, solitudine, apăsare sufletească, dezolare, nevroză, fapt ce 1-a determinat pe Emil Cioran să spună despre Bacovia că este "inapt să se mânluie, totul e pentru el cu putinţă, în afară de propria viaţă (...) nu poate scăpa de el însuşi şi nici evada din centrul propriei obsesii".

Semnificaţia titlului
Cuvântul "decor" înseamnă un ansamblu de obiecte care servesc la crearea cadrului în care se defăşoară acţiunea, o ambianţă creată pentru ca omul să se manifeste cu toate valenţele sale. Bacovia dă acestui cuvânt valoare de simbol, sugerând viaţa, lumea exterioară, în care poetul se simte timorat, izolat, pustiit, din cauza imposibilităţii de a comunica spiritual cuaceasta.

Structură şi semnificaţii
Poezia este structurată în trei strofe şi trei versuri libere care urmează după fiecare strofă pentru a accentua ideea exprimată anterior. ' în această poezie Bacovia apelează la mijloace simboliste variate şi anume: cuvântul-simbol, culoarea, simetria versurilor şi versul liber, toate acestea creând o muzicalitate sugestivă în plan ideatic, semnificând stări sufleteşti. Sunt evidente, aşadar, două planuri distincte ale existenţei: unul exterior sugerat de parc, de copaci, de păsări, în general de acest decor funerar şi unu! interior simbolizai de pustietatea sufletească a poetului, care-i provoacă deprimare, disperare, dezolare, nevroză.

In prima strofa, decorul este compus din copaci, aceştia fiind un cuvânt-simbol care sugerează elemente componente ale vieţii. Cromatica este reprezentată de culorile alb şi negru, care la Bacovi.a simbolizează inexistenţa ca inerţie a morţii şi, respectiv, moartea. Poetul se simte deprimat de agonia lumii, potenţată de repetiţia "copacii albi, copacii negri", solitudinea poetului este simbolizată de "parcul solitar", ideea de moarte fiind sugerată de simbolurile "doliu" şi "funerar".

Imaginea lumii, simbolizată de "parc", este dezolantă, atmosfera este de o tristeţe sfâşietoare, sugerată "regretele" care plâng, suferinţa căpătând efecte auditive, ideea morţii şi a inexistenţei perpetue fiind accentuată de versul liber: "în parc regretele plâng iar...". Decorul funerar al lumii exterioară simbolizează agonia sufletească a poetului introvertit, căruia-i sunt inaccesibile idealurile, împlinirile spirituale.

Strofa a doua apelează la simbolul păsării, ca parte componentă a vieţii. Amărăciunea, ca stare a euluf poetic, este aici sugerată de pasărea "cu pene albe, pene negre", care îşi pierde trăsătura esenţială pentru existenţa ei în univers, trilul, având acum un "glas amar". Poetul este incapabil sâ-şi construiască vise, idealuri, existenţa sa spirituală fiind un adevărat coşmar bântuit de fantome: "în parc fantomele apar".

Ultima strofă se constituie într-o concluzie ideatică a morţii universale, simbolizând moartea spirituală a eului poetic, absenţa oricăror elemente vitale fiind evidentă: "Şi frunze albe, frunze negre; / Copacii albi, copacii negri; / Şi pene albe, pene negre, / Decor de doliu funerar...". Sporeşte aici muzicalit...
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one